marți, 23 aprilie 2019

Natura sau tehnologia?


Pasari antrenate special... Se spune ca este metoda de capturare a dronelor din zonele militarizate.

marți, 16 aprilie 2019

Backlight economic


"Solutia tehnica" a fost propusa de Cristi C. pe grupul Depanare
Sper sa va fi descretit fruntea si, ca sa mergem pe aceiasi linie... hazoasa, va propun televizorul WTV. Transformarea este posibila la orice LCD (retroiluminat cu CCFL sau LED-uri). Se realizeaza mai multe gauri in capacul de tabla al panoului (de preferinta, exact in locul LED-urilor sau pe linie la CCFL) si se monteaza becuri cu incandescenta de mici dimensiuni. Noul TV fiind un WolframTV (WTV).

vineri, 21 septembrie 2018

Electronica prin ochiul obiectivului

Trimite o fotografie originala a unor componente electronice, electrotehnice, dotări de atelier sau automatizări industriale prin intermediul formularului de concurs, disponibil pe pagina de internet.
Cele mai bune şi mai interesante 13 fotografii alese de comisia de concurs vor fi publicate în calendarul TME 2019, iar autorii acestora vor primi smartwatch-uri Garmin Fenix 5!
Termenul de trimitere a fotografiilor este 17.10.2018. Detaliile concursului se află în regulamentul de desfăşurare a acestuia.

vineri, 16 februarie 2018

Analiza de risc la securitatea fizică

Analiza de risc la securitate fizică este obligatorie pentru toate societăţile comerciale şi alte organizaţii care deţin bunuri sau valori şi sunt obligate să asigure protecţia acestora. Conform Legii nr. 333/2003, paza și protecția sunt activităţi desfăşurate în scopul asigurării siguranţei obiectivelor, bunurilor şi valorilor, împotriva oricăror acţiuni ilicite care pot leza dreptul de proprietate și existenţa materială a acestora, precum şi în scopul protejării persoanelor împotriva oricăror acte ostile.
Analiza (periodică!) este facută de persoane acreditate, care eliberează un document de evaluare şi recomandă măsurile necesare diminuării riscurilor. 

Acte normative
Legea 333/2003 - privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată 2014

Hotararea Guvernului Nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003

Norma metodologică de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor din 11.04.2012

Ordinul nr. 67/2017 privind elaborarea analizei de risc la securitatea fizică a obiectivelor, bunurilor, valorilor și transporturilor speciale din responsabilitatea structurilor Ministerului Afacerilor Interne